Tudor Pendiuc, primarul municipiului Piteşti, a participat la o dezbatere organizată de Institutul de Politici Publice privind descentralizarea. Primarul este de părere că procesul ar trebui să fie realizat în 4 etape, făcând şi propuneri în acest sens.
Conform planului edilului, o primă etapă ar trebui să fie aceea de punere de acord a unor acte normative de o importanţă deosebită pentru autorităţile publice locale.
A doua etapă necesară în viziunea lui Pendiuc este adoptarea actelor normative necesare pentru delegarea unor competenţe către autorităţile publice locale (de exemplu, trecerea din domeniul public în domeniul privat şi din domeniul privat în domeniul public a unor bunuri aparţinând unităţilor administrativ-teritoriale să se facă prin hotărâre de către consiliile judeţene).
A treia etapă ar presupune adoptarea actelor normative pentru descentralizarea de la nivel central la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale a unor structuri din domeniul tineretului şi sportului, poliţiei locale și al asistenţei sociale, iar ultima fază ar fi regionalizarea.





