pizzeria sapori  930 122

Felix Drăguț

Doi argeșeni, aur și bronz la Jocurile Mondiale ale Polițiștilor și Pompierilor

Doi polițiști din cadrul Penitenciarului Mioveni au fost medaliați cu aur și bronz la Jocurile Mondiale ale Polițiștilor și Pompierilor (World Police and Fire Games), eveniment derulat la Rotterdam, în Olanda.

Citiți și: Elev din Pitești, AUR la cea mai mare competiție internațională de matematică!

Este vorba despre polițiștii Mihai Buidan și Felix Drăguț.

 

Mihai Buidan (foto) a obținut două medalii de aur la jiu-jitsu brazilian.

Astfel, acesta a devenit dublu campion mondial în competiția dedicată polițiștilor și pompierilor la nivel mondial.

Felix Drăguț (foto) a obținut două medalii de bronz, tot la jiu-jitsu brazilian.

În prima probă a reușit să învingă Olanda, dar a pierdut în fața Greciei.

Pentru cei doi medaliați a fost prima participare la Jocurile Mondiale ale Polițiștilor și Pompierilor

După terminarea competiției, ambii polițiști au transmis mesaje de mulțumire celor care i-au susținut și le-au fost alături.

„Locul I -88kg avansați Gi și Locul I -86kg avansați NoGi

Sau cum se spune, dublu campion mondial la Jocurile mondiale ale polițiștilor și pompierilor! Atât am reușit zilele astea!

Sunt momente în viață când dai tot ce poți și nu primești nimic în schimb! Dar atunci, nu renunța!

Ultimele luni mi le-am dedicat pentru această competiție, și nu regret niciun minut, o oră sau o zi petrecute în sală!

În sfârșit a venim momentul meu de glorie! Am dat tot ce am putut și am avut noroc! Dumnezeu a fost alături de mine!

Sunt multe persoane de menționat în această postare, în primul rând soția mea Ana-Maria care are răbdare și mă sprijină în toată munca mea, profesorii mei Cătălin Vlad și Elvis Zinculescu, colegii de antrenament, și omul care mă pregătește fizic – Mădălin Dănălache!

Bineînțeles în mod special , mulțumesc oamenilor care au avut încredere în mine și mi-au oferit tot suportul pentru această deplasare: Avram Stelian – MEGA VISION WORK, Catana Laurențiu – SNPP MIOVENI, Matei Ionuț – MATCAR AUTO PARTS, Gherzan Cătălin – LEXFORD CASTEL INTERNATIONAL SCHOOL. Stefan Eduard – CPWG EGO RECYCLING SRL și nu în ultimul rând mulțumesc echipei SASS MIOVENI! THE BIG FAMILY!”, a transmis Mihai Buidan.

„Astăzi se încheie prima mea participare la ”World Police and Fire Games” Rotterdam, Olanda. În cele doua zile am reușit sa obțin două medalii de bronz la ambele probe de Gi și No Gi.

Nivelul competițional a fost destul de ridicat, iar anul viitor mă voi pregăti mult mai bine pentru un rezultat și mai bun!

Mulțumesc echipei MatSide pentru întreaga perioada de pregătire, Sindicatului Alianța Mioveni pentru sprijinul la fiecare competiție internațională și colegilor de la SASS Mioveni. Aveți tot respectul meu! Hai România!”, a transmis Felix Drăguț.

555×222  MAIA
eurial 570×90