Constantin Nicolescu, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, a declarat astăzi că în judeţul nostru au fost implementate proiecte în valoare de peste 120 de milioane de euro din fonduri europene. Este vorba doar de proiecte pentru administraţiile locale.
„Vorbim aici de proiecte de reabilitare a drumurilor și de extindere a reţelelor de apă şi canalizare, toate derulate de autorităţi locale. Nu avem încă o cuantificare a sumelor atrase de sectorul privat în aceeaşi perioadă de timp, adică 2007-2013. Ceea ce ne dorim noi este să ajungem la peste 200 de milioane de euro atrase pentru proiecte de interes public în exerciţiul financiar 2014-2020 al Uniunii Europene”, spune Constantin Nicolescu.
Printre proiectele cu fonduri europene care au prins viaţă în Argeş amintim sistemul integrat de management al deşeurilor, cu o groapă ecologică de gunoi în comuna Albota, şi cel privind reabilitarea şi extinderea reţelelor de apă şi canal din Piteşti.





