Astăzi, 24 august, Poliţia de Frontieră Română a intrat în posesia primului lot de autospeciale de patrulare 4×4, achiziționate din fonduri europene nerambursabile.
Bolizii au fost cumpărați prin Fondul de Securitate Internă. Primul lot este format din 12 autospeciale marca Ford Ranger Double Cab Raptor.

În total, 50 de astfel de autospeciale, destinate supravegherii zonelor de frontieră, vor intra în perioada următoare în dotarea Poliției de Frontieră Române, în cadrul unui contract în valoare de aproximativ 16 milioane lei.
Următoarele 38 de autovehicule urmează sa fie recepționate până la sfârşitul acestui an, transmite Poliţia de Frontieră Română.
Mașinile, dotate la standarde de ultimă generaţie, sunt destinate efectuării misiunilor specifice de patrulare pe teren greu accesibil.
Specificații
„Autovehiculul de bază Ford Ranger Double Cab Raptor este dotat cu un sistem de transmisie 4×4 pentru condiții off-road, având întreaga suspensie reproiectată (amortizoare cu capacități crescute de preluare), troliu montat în partea frontală acţionat electric și proiectoare led cu intensitate de 5000 lumeni pentru supravegherea zonelor de frontieră.

Autospecialele sunt destinate spre a fi folosite de către structurile operative în zone cu teren neamenajat, greu accesibil sau chiar zone inundate, având o multitudine de caracteristici tehnice de înaltă performanță. Printre acestea este admisia de aer a motorului supraînălțată ( de tip “snorkel”) care îi oferă capacitatea de a traversa zone inundate cu o adâncime de 80 cm.
Specificații tehnice: motor: turbo-diesel, cilindree 1996 cm3, 156 KW, cu tracţiune 4×4, cutie viteze automată cu 10 trepte, integrală decuplabilă cu sistem electronic de control al tracţiunii, suspensie adaptată pentru deplasarea în zone neamenajate/greu accesibile.”, se mai arată în comunicatul emis de Poliţia de Frontieră Română.
Sură foro: Facebook: Poliţia de Frontieră Română






