pizzeria sapori  930 122

DRACULA_FEST_2013

Programul complet al festivalului Dracula Fest

Joi, 15 august, începe o nouă ediție a festivalului Dracula Fest. Evenimentul se va desfășura în cadrul Sărbătorilor Argeșului și Muscelului. Organizator este Consiliul Județean Argeș, în parteneriat cu Muzeul Judeţean, Serviciul Public Salvamont Argeş, Teatrul „Alexandru Davila” din Piteşti, primăriile Arefu și Corbeni și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Molivişu.

Epitesti vă prezintă programul festivalului.

Joi, 15 august

Ora 10 – Amplasarea taberei de corturi – Ţinând cont de ziua liberă datorată sărbătorii de Sfânta Maria, în zona recunoscută pentru amplasarea corturilor (pe partea stângă cum se urcă spre Vidraru) sunt invitaţi amatorii de camping. Ei vor fi îndrumaţi spre porţiunea special trasată în acest sens, locul de campare, unde îşi pot petrece finalul de săptămână în zona în care se va organiza a cincea ediţie a festivalului Dracula Fest.

Vineri, 16 august

Orele 10–16 Ziua Porţilor Deschise – Instituţiile cu caracter public din localităţile Corbeni şi Arefu vor avea un program cu preponderenţă axat pe prezentarea activităţii eventualilor investitori interesați de o zonă aproape virgină, cu potenţial turistic extraordinar.

Orele 10–18 – Corbeni – Comori din lada de zestre – Activitatea are menirea de a vă face să descoperiţi peisajele, gastronomia, tradiţiile şi cultura zonei de munte a judeţului (Valea Danului, Valea Iaşului, Cicăneşti, Albeştii de Argeş, Corbeni şi Arefu). Vor fi jocuri interactive, muzică, dans şi premii. Activităţi: „Căutarea comorilor”, „Micul meşteşugar”, „Amintiri din lada de zestre”, „În pielea lui Vlad Ţepeş”, „Ferma copiilor”, „Hai la joc şi voie bună!”, „Judecata lui Vodă”, „Papa oarba”, „Bucate de la bunica”, „Hai să dăm mână cu mână”, „Localitatea mea, o poveste”, „Puterea ursului”, „Mi-s cea mai mândră” și „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”.

Ora 21 – Arefu – În aşteptarea lui Vodă – La lăsatul serii se pune în funcţiune iluminatul artificial al cetăţii şi la baza muntelui se aprind şapte focuri de tabără, care simbolizează cele şapte familii de moşneni arefeni care l-au ajutat pe Vlad Drăculea în momente de cumpănă.

Sâmbătă, 17 august

Ora 12 – Dracula Bike, concurs de ciclism montan, a patra ediţieCompetiţia se desfăşoară la 3 kilometri distanţă de Barajul Vidraru, pe firul spre Cabana Cumpăna. Startul se dă din punctul Călugăriţa, de unde se vor parcurge 9 kilometri până la baza urcării în Curmătura Runcurelei. Urmează validare şi retur (traseul este de nivel mediu, distanța totală fiind de 18 km, la o altitudine cumulată de 390 de metri).

Ora 20 – Spectacol în „cuibul vulturului alb”Reprezentaţie între zidurile Cetăţii Poenari, cu scopul de promovare a locului pe care voievodul Vlad Ţepeş l-a construit în vârf de munte. Se organizează ţinând cont de statutul istoric al cetăţii considerate refugiu al domitorului. Participă 120 de persoane (rezervare telefonică la numărul 0348.444.333). Se amenajează în aşa fel încât invitaţii să poată participa interactiv la spectacol. Activităţi: prezentare de specialitate făcută de reprezentanţii Muzeului Judeţean Argeş la eşafod, şedinţă foto cu personaje costumate, inclusiv cu personajul Vlad Ţepeş, audiţie, legende arefene, evoluţie a artiştilor locali conduşi de profesorul Cezar Bădescu, jocul ielelor cu trupa Starfix, recital medieval al trupei Sirix, cântece de munte cu Ion Mircea Bogdan, recital al artistului Florin Dumitru și spectacol de ventrilocie cu Eduard Sandu şi personajele sale.

Duminică, 18 august

Ora 10 – Vizite Incursiune la principalele puncte de atracţie ale zonei (Barajul Vidraru, Poiana Măgurea, Cetatea lui Vlad Ţepeş, punctele de prezentare a tradiţiilor, Transfăgărăşanul, etc.)

555×222  MAIA
570×90 MAIA