EcoMoto 930×122

prognoza meteo

    Frig puternic în România! Unde va ninge

    Frig puternic în România la început de toamnă. Temperaturi mult mai scăzute decât cele normale pentru această perioadă a anului.

    Citiți și: Vremea de Florii: Ce ne așteaptă după ninsorile din jumătate primăverii

    Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), vremea se va menține deosebit de rece în vestul, nordul și centrul ţării, iar în celelalte zone valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale.

    La altitudini în general de peste 1.800 metri, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, temporar cu intensificări la munte, iar ziua, local și în sud-vest, nord-vest și centru.

    Citiți și: Se întâmplă ceva fenomenal: Pentru prima dată după 72 de ani

    Temperaturile maxime se vor încadra în general între 12 și 23 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 3 şi 14 grade Celsius.

    Începând de miercuri, 21 septembrie, temperaturile vor scădea și mai mult.

    Vremea va fi mult mai rece decât în mod obişnuit în ultima decadă a lunii septembrie în majoritatea regiunilor.

    Cerul va avea înnorări şi va ploua temporar în cea mai mare parte a ţării. La munte, la peste 1.600 metri altitudine, precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

    Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe crestele montane, în extremitatea de sud-vest şi pe litoral.

    Temperaturile maxime se vor încadra în general între 12 și 20 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 2 şi 11 grade Celsius. Izolat se va semnala ceaţă.

    VREMEA LA PITEȘTI

    La Pitești, pe parcursul acestei săptămâni, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16 – 20 de grade.

    Cel mai frig va fi miercuri și vineri (21 septembrie – 23 septembrie), când mercurul din termometre va urca doar până la 16 grade.

    De asemenea, la începutul acestei săptămâni sunt așteptate și ploi.

    Foto descriptiv: Publika.md

    New Profesional Consult-555×222

    Comentarii

    Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

    NOR EXPRES 570×90