930×122 POSADA 5

arpechim_protest

Salariaţii de la Arpechim sunt campioni! Află la ce!

În primul semestru al acestui an, cele mai multe proteste din Argeș au fost organizate de salariaţii Diviziei Petrochimice Bradu Arpechim. Potrivit unei situaţii întocmită de Jandarmeria Argeş, în prima jumătate a anului în județ au avut loc 380 de adunări publice, respectiv mitinguri, demonstraţii, manifestaţii cultural-artistice, procesiuni religioase și competiţii sportive.

Manifestaţiile au fost generate de dinamica socio-economică a comunităţii locale. Această stare de fapt s-a reflectat la nivelul judeţului Argeş prin protestele repetate ale salariaţilor Diviziei Petrochimice Bradu Arpechim, parte a combinatului vâlcean Oltchim, care au participat la adunări spontane, marşuri, pichetări și chiar încercări de blocare a drumului național 65 B.

De asemenea, au mai avut loc adunări publice generate de exprimarea unor atitudini, sentimente ori tendinţe cu privire la anumite stări de fapt: acţiunea a 100 de elevi din 6 instituţii de învăţământ din Piteşti care s-au strâns în Piaţa Primăriei pentru a se solidariza cu eleva din Covasna care a purtat o bentiţă tricoloră de Ziua maghiarilor de pretutindeni, mitingul de susţinere a clubului FC Argeş organizat de suporterii şi fanii echipei alb-violete, protestul crescătorilor de animale, marşul organizat cu scopul de a sensibiliza opinia publică asupra efectelor consumului de droguri și marşul organizat de Asociaţia Naţională a Copiilor şi Adulţilor cu Autism din România, filiala Argeş, vizând protecţia socială a persoanelor cu o astfel de problemă şi combaterea discriminării.

Eurial 555 x222
570 X 90 POSADA 3