Plouă în Piteşti de zeci de ore la rând, dar piteştenii s-ar putea confrunta cu inundaţii în apartament de unde se aşteaptă mai puţin. Şi nu neapărat vecinii sunt de vină pentru aceste potenţiale inundări de locuinţe!
Sorin Apostoliceanu, şeful Serviciului de Marketing şi Facturare al societății Termo Calor Confort, le atrage atenţia piteștenilor ale căror locuințe sunt racordate la sistemul centralizat de încălzire să verifice caloriferele şi le recomandă ca acestea să fie închise. Motivul este acela că de mâine, 2 octombrie, societatea de termoficare începe probele de presiune şi de etanşeitate în sistemul de furnizare a apei calde şi a căldurii. Instalaţiile vor fi încărcate cu agent termic, iar cine nu are caloriferele închise riscă să se trezească cu apartamentul inundat. Încărcarea instalaţiilor va începe la ora 8.
Apostoliceanu mai precizează pentru ePitesti că societatea va fi gata în curând să furnizeze şi căldură în apartamente, în funcţie de evoluţia temperaturilor exterioare. Conform legii, dacă acestea se situează sub 10 grade Celsius trei nopţi la rând atunci se poate furniza căldură acolo unde asociaţiile de proprietari sunt de acord.





