Vineri, 4 octombrie, se sărbătoreşte Ziua Animalelor. Cu această ocazie, autorităţile din Piteşti au pregătit o surpriză pentru toţi cei care doresc să viziteze Grădina Zoologică din Trivale.
Astfel, pe tot parcursul zilei de vineri, intrarea la Grădina Zoologică va fi liberă pentru toată lumea, indiferent de vârstă. Accesul este permis în intervalul orar 10-19:30.
Conducerea Primăriei a anunţat astăzi că până la finalul anului în curs va fi gata şi un pavilion special pentru păsări, şerpi şi peşti, inclusiv un spaţiu pentru crocodili. În Grădina Zoologică vor ajunge şi şerpi boa, anaconda şi iguane.





