Acum sunt cele mai scăzute temperaturi înregistrate în județul Argeș de la începutul sezonului rece.
Temperaturi negative sunt atât în Pitești, cât și în Câmpulung Muscel și Curtea de Argeș. În Pitești termometrele indică minus 1 grad, în Câmpulung, minus 3, iar în Curtea de Argeș, minus 5 grade! Vestea bună este că în Pitești, după zile la rând cu cer complet acoperit, a apărut soarele. Amintim că ieri dimineață, la aceeași oră, temperaturile, chiar dacă tot scăzute, erau pozitive. În Pitești aveam 3 grade, în Câmpulung, 0, 5 grade, iar în Curtea de Argeș, 2 grade.
Mai precizăm că la munte, la Bâlea Lac, la peste 2.000 de metri altitudine, sunt acum minus 11 grade și cer acoperit.




