NOR CURIER 930X122

accident

Argeș. Mașină făcută praf de un TIR. Bărbat rănit!

Update, ora 16.13, IPJ Argeș transmite:

Citiți și: Urgență în Argeș! Impact frontal între un TIR și un autoturism

„Din verificările preliminare efectuate de polițiștii Serviciului Rutier Argeș, a rezultat că, în împrejurări care vor fi stabilite din cercetări, posibil pe fondul pătrunderii pe contrasens, un bărbat de un bărbat de 31 de ani, din Caracal, județul Olt, care conducea un autoturism din dirtecția Pitești spre Rm. Vâlcea, a intrat în coliziune cu un autocamion, care se deplasa din sens opus, condus de un bărbat de 40 de ani, din Plăieșii de Jos, județul Harghita.

În urma coliziunii, conducătorul autoturismului a suferit leziuni, fiind transportat la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri.

Citiți și: Argeș. Un copil pe bicicletă s-a izbit de un ARO!

Conducătorul autocamionului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool, însă celălalt conducător implicat nu a putut fi testat din cauza stării medicale.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art.196 din Codul Penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.”

Update, ora 14.28, ISU Argeș transmite:

Este vorba despre o persoană de sex masculin, în vârstă de 31 de ani, care este transportată la spital de către echipajul TIM cu multiple traumatisme.

Victima este conștientă și stabilă hemodinamic.”

Update, ora 14.10, ISU Argeș transmite:În eveniment sunt implicate un autoturism și un autocamion, care ar fi încărcat cu parchet laminat.

Pompierii au efectuat manevre de descarcerare a șoferului autoturismului, acesta fiind predat ulterior echipajului SMURD pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Știrea inițială, ora 13.20 – Argeș. Accident cu două mașini. Intervine descarcerarea!

Un accident rutier s-a produs în urmă cu puțin timp pe raza comunei Morărești.

Potrivit primelor informații, două autoturisme ar fi implicate.

În urma impactului, o persoană ar fi rămas blocată în interiorul uneia dintre mașini.

La fața locului intervin pompierii de la Detașamentul Pitești cu o autospecială de intervenție, o descarcerare și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă.

[555x222px]KV_WinterSale_epitesti

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 CAPRA 3