Previziunile noastre de săptămâna trecută s-au confirmat. Andrei Gerea este propunerea PNL pentru funcția de ministru al Economiei. Biroul Politic Național al liberalilor a aprobat azi cu unanimitate de voturi nominalizarea lui Gerea.
Într-o declarație făcută în urmă cu puțin timp, Gerea a spus că o prioritate ca viitor ministru va fi privatizarea combinatului vâlcean Oltchim. „Fiind din Argeș, o prioritate o va reprezenta Oltchimul”, a precizat Andrei Gerea pentru presa centrală, într-o declarație pe care a făcut-o avându-l alături pe președintele PNL, Crin Antonescu. Încă din urmă cu câteva luni, guvernanții au promis că vor privatiza Oltchim la pachet cu Arpechim Pitești. Propunerea liberalilor a fost acceptată și de primul-ministru Victor Ponta. Urmează să se pronunțe și președintele Traian Băsescu. Ca urmare a nominalizării sale, Gerea s-a retras din comisia parlamentară specială pentru analizarea proiectului de exploatare a aurului de la Roșia Montană și a fost înlocuit din funcția de lider al grupului PNL din Cameră.
Andrei Gerea este parlamentar de Argeș, mai exact al colegiului Pitești Nord.


![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxBlack-Friday_epitesti.jpg)


