Eurial 930 x 122

lămâi cu pesticide

Alertă alimentară la Carrefour! NU consumați aceste fructe!

Un lot de lămâi din Turcia a fost restras de la comercializare din reţeaua Carrefour pentru depăşirea valorilor admise de reziduuri de pesticide, potrivit Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).

Este vorba de Furnizorul ANDROS STIL SRL şi de LOT: 75416.

Cine a cumpărat aceste lămâi le poate returna în magazinele Carrefour în perioada 24 februarie-17 martie 2023.

„Vă informăm că în urma prelevării unor probe, s-a depistat o depăşire a valorilor admise de reziduuri de pesticide. Ca urmare, s-a dispus retragerea de la comercializare a următorului lot neconform al produsului LĂMÂI – TURCIA, LOT: 75416”, se precizează în anunţ.

Produsul a fost comercializat și în centrul Comercial Carrefour Pitești, cel din intersecția DN 65B cu A1, comuna Bradu, jud. Argeș.

Lista tuturor magazinelor Carrefour unde a fost comercializat acest lot de lămâi, AICI.

De asemenea, și lanțul de supermarketuri Profi a anunțat sâmbătă, 25 februarie, că furnizorul SC ANDROS STIL SRL a inițiat ”retragerea de la comercializare a produselor Lămâi – origine Turcia, lot 75416 si Lămâi plasă – 500 grame – Turcia 75561, ca urmare a depășirii valorilor admise de reziduuri de pesticide”.

Foto: arhivă ePitești.ro

Eurial 555 x222
570 X 90 CAPRA 3