Un fals medic stomatolog a fost reținut de polițiști alături de complicele lui.
Este vorba despre doi cetățeni sirieni care lucrau la un cabinet stomatologic din Sectorul 5 – București, unul dintre ei neavând drept de practică în România, notează Realitatea.net.
Potrivit sursei citate, chiar dacă nu avea aviz de practică, bărbatul în vârstă de 26 de ani activa într-o clinică de stomatologie din sectorul 5 unde a avut zeci de pacienți.
În urmă cu câteva luni, același medic a fost acuzat de o tânără, fostă miss România, de malpraxis.
Femeia a povestit că era la un pas să rămână fără dinți după o durere de măsea. Potrivit acesteia, bărbatul care se dădea drept medic i-a scos măseaua fără să-i fi făcut o radiografie, iar de a doua zi a început să se simtă din ce în ce mai rău, ulterior ajungând la un alt medic cu infecție extinsă, mai notează sursa citată.
Complicele bărbatului, care avea drept de practică, a fost reținut și el în acest caz. Cei doi sirieni sunt cercetați pentru înșelăciune, exercitarea fără drept a unei profesii sau activități și fals în înscrisuri.
Sursă foto: Antena 1/ Antena 3 CNN



