Pitești. Scandal imens în Restaurantul „La Butoaie”! Prinși cu droguri și luați pe sus! EXCLUSIV
Scandal monstru ieri noapte într-un restaurant de pe strada Crinului din municipiul Pitești!
Puțin trecut după miezul nopții, un cuplu care se afla la restaurantul „La Butoaie” a început să facă scandal.
Angajații au încercat să îi calmeze pe cei doi, după care au chemat paza (firma de securitate a localului).
Cum cei doi tot nu se potoleau, a fost chemată Poliția, iar cuplul a fost condus la secția de Poliție.

Unde, surpriză! Asupra bărbatului a fost găsit un plic cu droguri!

A fost deschis un dosar penal în acest caz, iar Poliția face cercetări.
Poliția Argeș precizează în legătură cu acest aspect:
„Polițiștii Sectiei 1 Poliție Pitești au intervenit la un local din Pitești, ca urmare a unei sesizări primite prin Sistemul Apeluri de Urgență 112, privind o stare conflictuală.
La momentul sosirii polițiștilor, cele două persoane erau imobilizate de către reprezentanții firmei de pază a localului (bărbat și femeie de aproximativ 30-35 de ani), s-au manifestat agresiv, fiind necesară imobilizarea acestora de către polițiști, în vederea conducerii la sediul poliției.
Cu ocazia controlului corporal, (obligatoriu în împrejurarea conducerii la sediul poliției a persoanelor asupra cărora s-a impus utilizarea forței în vederea imobilizării), asupra bărbatului a fost gasit un plic cu substanță cristalină, susceptibilă a fi substanță cu efect psihoactiv.
Cele doua persoane au fost sancționate contravențional, conform Legii 91 din 1991, cu amenzi în valoare de 1.000 de lei fiecare, ca urmare a adresării de injurii în timp ce se aflau în localul în cauză, a refuzului de a părăsi incinta localului și a modului de a se manifesta, de natură să atragă indignarea persoanelor prezente.
De asemenea, a fost înștiințat B.C.C.O. Pitești, pentru continuarea verificărilor.”.








![[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/570x90pxBlack-Friday_epitesiti.jpg)




