930×122 CAPRA 5

creștere prețuri

Avertisment ONU. Nu suntem pregătiți pentru ce urmează!

Avertisment ONU. Nu suntem pregătiți pentru ce urmează!

Citiți și: Ireal: ,,Criza” brazilor de Crăciun: Prețuri de nedescris!

Marți – 13 iunie, Organizația Națiunilor Unite a emis un avertisment cu privire la impactul uriaș asupra securității alimentare.

Se pare că preţurile la produsele alimentare vor creşte din nou.

Avertisment ONU

Potrivit Naţiunilor Unite, ruperea uriaşului baraj de la Kahovka de pe fluviul Nipru (în sudul Ucrainei) va avea un impact considerabil asupra securităţii alimentare mondiale, notează Reuters.

Responsabilul ONU pentru ajutor umanitar, Martin Griffiths, a transmis pentru BBC că impactul asupra securităţii alimentare ar putea fi semnificativ.

„Este vorba de un grânar, toată zona aceea care coboară spre Marea Neagră şi Crimeea este un grânar nu numai pentru Ucraina, ci şi pentru întreaga lume”, a declarat acesta.

Mai mult decât atât, el a subliniat faptul că „deja ne confruntăm cu dificultăţi în materie de securitate alimentară. Sunt sigur că preţurile la produsele alimentare vor creşte în mod cert”.

„Este aproape inevitabil că vom vedea enorme, enorme probleme cu recoltarea şi semănatul pentru următoarea recoltă.

Aşadar, vom asista la un impact semnificativ asupra securităţii alimentare mondiale – asta este ceea ce se va întâmpla”, a afirmat oficialul ONU.

Foto descriptiv

New Profesional Consult-555×222
570×90 senatori-01 psd