Vasile Blaga este criticat de Mircea Drăghici, deputat PSD de Argeș și consilier onorific al premierului Victor Ponta. Într-o declarație politică făcută în Parlament, Drăghici îl taxează pe liderul PDL pentru afirmația potrivit căreia „dezastrul economic spre care se îndreaptă România” l-ar obliga pe Ponta să candideze anul viitor pentru președinția țării ca să scape astfel de funcția de prim-ministru.
“Vasile Blaga ar trebui să se ferească pe viitor de la asemenea remarci! Cum poţi să vorbeşti despre candidatura altcuiva la prezidenţiale când tu, liderul „principalului partid de opoziţie”, dai dovadă de laşitate, nu candidezi niciodată la nicio funcţie şi încerci să-i împingi mereu pe alţii în faţă?”, a spus Mircea Drăghici de la tribuna Parlamentului.
Deputatul PSD îl contrazice pe președintele democrat-liberal și în privința situației economice a țării și afirmă că Blaga și PDL nu sunt deloc în măsură să dea lecții despre absorbția banilor europeni. “Nu ştiu cum arată realitatea în care trăieşte domnul Vasile Blaga! Dacă aş fi fost în locul lui, mi-ar fi fost ruşine să vorbesc despre situaţia fondurilor europene! Liderul PDL acuză actuala putere că nu este în stare nici măcar în ceasul al 12-lea să prezinte Comisiei Europene o strategie care să stea la baza acordului pentru absorbţia fondurilor pentru perioada 2014-2020. Îi aduc la cunoştinţă domnului Blaga că România se clasează pe primul loc în rândul tuturor statelor membre în ceea ce priveşte creşterea sumelor rambursate de Comisia Europeană în primele nouă luni ale acestui an şi că în acest moment rata de absorbţie a fondurilor europene a depăşit 25%, în timp ce la momentul preluării guvernării de către USL aceasta era în jur de 7,4%.
De asemenea, România a încasat în acest an aproximativ 2,4 miliarde de euro de la Comisia Europeană, mai mult decât în întreaga perioadă 2007-2012, când ţara noastră a primit doar 2,2 miliarde de euro din finanţările alocate. PDL trebuie să fie ultimul actor politic care să mai vorbească despre fonduri europene în ţara noastră, pentru că din cauza acestui partid România trebuie să plătească Uniunii Europene peste un miliard de euro pentru deficienţele în sistem din perioada 2009-2011!”, a conchis deputatul PSD de Argeș Mircea Drăghici.






