930 x122 grota rece

alcool

Pitești. Teroarea de la miezul nopții! Video

Pitești. Teroarea de la miezul nopții

Citiți și: Pericol în Argeș! Doi șoferi turmentați prinși de poliție

Un bărbat din cartierul piteștean Războieni a ajuns să își terorizeze vecinii prin comportamentul său, reclamațiile la adresa sa curgând la Poliția Națională și la Poliția Locală.

Este vorba despre un bărbat de circa 45 de ani care, pe fondul consumului excesiv de alcool, face aproape noapte de noapte gălăgie teribilă.

Citiți și: Mentalitatea periculoasă a românilor care ridică semne de întrebare despre comportamentul la volan

Acesta deschide geamul locuinței în care stă (blocul C4 din Războieni din Pitești), urlă cât îl țin rărunchii (inteligibil, de cele mai multe ori, alcoolul împiedicându-l să se exprime coerent), iar de multe ori pune și muzică la nivel maxim.

Nu contează ora – că e 12 noaptea, că e 2 dimineața!

Pitești. Teroarea de la miezul nopții

Oamenii care locuiesc în zonă sunt de-a dreptul disperați. Bărbatul nu se oprește chiar dacă a fost amendat de multe ori pentru tulburarea liniștii și ordinii publice.

Amenzile nu îi încălzesc pe vecinii care nu se pot odihni și care a doua zi trebuie să meargă la serviciu sau care au copii mici care au nevoie de somn.

Problema nu e de ieri, de azi, ci de ani la rând!

O soluție ar fi o evaluare psihiatrică și internarea bărbatului într-un loc special în care să fie tratat, pentru că este clar că altfel nu se mai poate.

Numai că procedurile în astfel de cazuri sunt complicate pentru că, nu-i așa?, până și „teroriștii” au drepturi!

Pentru liniștea locatarilor e nevoie însă de soluții pe care oamenii le așteaptă de la autorități.

Sunt oare acestea în stare să le ia sau e mai comod să se ascundă după texte complicate de lege?

PIZZERIA SAPORI 555 222
Pizza Sapori Italia 570 90