New Profesional Consult 263×587

Bebeluș implicat într-un cumplit accident! Victime: Un mort și trei răniți grav

Bebeluș implicat într-un cumplit accident! Victime: Un mort și trei răniți grav

Un grav accident petrecut aseară s-a soldat cu patru victime.

930 x122 grota rece
555×222 LA COCOS

O femeie de 37 de ani și-a pierdut viața la spital, iar alte trei persoane sunt sub supravegherea medicilor, internate în unitatea medicală.

Potrivit Antena3 CNN, femeia de 37 de ani ar fi condus un autoturism pe o stradă din Chişoda, Timiș şi într-o intersecţie ar fi intrat în coliziune cu o maşină condusă de către un tânăr de 20 de ani, a anunţat Biroul de presă al Poliţiei Timiş.

Bebeluș implicat într-un cumplit accident! Victime: Un mort și trei răniți grav

Din accident au rezultat patru victime: femeia de 37 de ani, un copil de un an care se afla în maşina condusă de aceasta, şoferul de 20 de ani şi pasagerul său, în vârstă de 48 de ani, mai spune sursa citată

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Sursă foto: Arhivă/Descriptiv

570×90 LA COCOS
263×587-2 Grota Rece