930×122 CAPRA 5

112

Nu faceți aceste lucruri! Sancțiunile sunt drastice

Nu faceți aceste lucruri! Sancțiunile sunt drastice

Citiți și: Acțiune de amploare a polițiștilor rutieri în Argeș: Sute de sancțiuni aplicate într-o singură zi

Poliția Argeș vine cu precizări în legătură cu regulile ce trebuie respectate cu ocazia alegerilor din 9 iunie.

„Aveţi dreptul la vot dacă aveţi 18 ani împliniți și nu v-a fost interzisă exercitarea acestui drept prin hotărâre judecătorească definitivă.

Citiți și: Argeș: Șofer surprins cu o viteză uluitoare!

Puteți vota, duminică, între orele 07.00 și 22.00.

Alegătorii care la ora 22.00 se află la sediul secției de votare, precum și cei care se află la rând, în afara sediului pentru a intra în localul de vot pot să își exercite dreptul de vot.

Și pot vota până cel mult la ora 23:59.

Infracțiuni

Codul Penal prevede la Titlul IX, art. 385 – 391 și 393, care sunt faptele care constituie infracţiuni electorale, și care sunt pedepsele prevăzute de lege:

-împiedicarea exercitării drepturilor electorale,

-coruperea alegătorilor,

-frauda la vot,

-frauda la votul electronic,

-violarea confidențialității votului,

-nerespectarea regimului urnei de vot,

-falsificarea documentelor și evidențelor electorale.

Contravenții

În legătură cu contravențiile legate de procesul alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European și pentru autoritățile administrației publice locale, desfășurate la data de 9 iunie 2024, se va aplica regimul sancționator prevăzut de Legea  nr. 115/2015, pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali.

Nu faceți aceste lucruri! Sancțiunile sunt drastice

Astfel, se sancționează:

-refuzul oricărei persoane de a se conforma dispozițiilor președintelui biroului electoral al secției de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot și în împrejurimi,

-persoanele care consumă sau comercializează băuturi alcoolice pe o distanță de 500 de metri în jurul localului de vot,

-persoanele care continuă propaganda electorală după încheierea campaniei electorale sau sfătuiesc alegătorii la sediul secțiilor de votare sau în împrejurimi să voteze sau să nu voteze un anumit candidat,

-fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot de către alegători în timpul exercitării dreptului de vot.

Sesizați orice încălcare a legii electorale la 112!”

Eurial 555 x222
570 X 90 POSADA 3