A salvat-o de la sinucidere la limită! Povestea emoționantă. O tânără de 25 de ani din Botoșani a fost salvată în ultimul moment după ce a încercat să-și pună capăt zilelor.
Femeia s-a urcat pe acoperișul unei clădiri, iar trecătorii care au văzut-o au sunat imediat la 112 pentru a cere ajutor.
Până la sosirea echipajelor de salvare, un bărbat aflat în zonă a decis să intervină direct.
Acesta s-a urcat după tânără și a început să discute cu ea, aflând că aceasta trecea printr-un divorț și avea probleme personale care o copleșeau.
A salvat-o de la sinucidere la limită! Povestea emoționantă
După o conversație îndelungată, bărbatul a reușit să o convingă să renunțe la gestul disperat și să coboare de pe clădire.
La fața locului a sosit și fostul partener al femeii, dar nu a intervenit în discuție.
Ulterior, tânăra a fost preluată de o ambulanță și transportată la secția de psihiatrie a Spitalului Județean din Botoșani.
Bărbatul care a salvat-o, Daniel Câșlariu, a declarat: „Treceam prin zonă și am văzut-o pe acoperiș. Am urcat să o ajut. Mi-a spus că divorțul și amenințările fostului partener au împins-o să ia această decizie tragică.”
Sursa: ProTV.ro.
Puteți lăsa comentarii la acest articol pe pagina de Facebook, AICI






![[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/570x90pxKVGeneral_epitesti.jpg)






![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKVGeneral_epitesti.jpg)
