HerasMed (930 x 122 px)

filarmonica

ÎN PREMIERĂ în Pitești! SOPRANA aplaudată pe marile scene ale lumii!

Filarmonica Piteşti va organiza joi, 19 decembrie, de la ora 19, la Casa de Cultură a Sindicatelor concertul vocal-simfonic de Crăciun susţinut de orchestra simfonică a instituţiei, de dirijorul Mihail Ştefănescu şi soprana Irina Iordăchescu. În program, lucrări de Strauss, Puccini, Catalani, Anderson, Şostakovici, Sviridov, Gounod, Verdi, Grigoriu şi Pautza.

Citiți și: Pitești. Accident lângă Spitalul Militar. Mașină praf!

Născut în Craiova, într-o familie de muzicieni, dirijorul de cor şi de orchestră Mihail Ştefănescu s-a dedicat cu pasiune studiului artei sunetelor. A absolvit Liceul de Muzică din Craiova şi Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, acolo unde a avut ca dascăli profesori marcanţi. Se afirmă ca dirijor atât pe scena naţională, cât şi pe cea internaţională, mai ales prin reînfiinţarea, în 1981, a coralei „Euphonia”, alături de care a câştigat numeroase distincţii la festivaluri şi concursuri naţionale şi internaţionale.

Abordează cu dezinvoltură un vast repertoriu simfonic, de la clasici la contemporani: concertele lui Beethoven, Haydn, Mozart, Dvorak, Ceaikovski, Schubert, Gershwin, Bartok, Bernstein, George Enescu și Ion Dumitrescu, concertele instrumentale de Vivaldi, Telemann, Bach, Haendel, Haydn, Mozart, Beethoven, Rachmaninov, Grieg, Liszt, Chopin, Schumann, Saint-Saens și Şostakovici. A făcut turnee, printre altele, în Franţa, Italia, Spania, Austria, Belgia, Elveţia, Ungaria, Bulgaria și Coreea de Sud. Ca o recunoaştere a activităţii sale artistice, este invitat în jurii ale unor concursuri internaţionale de interpretare. În 1995 susţine înfiinţarea Filarmonicii „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea, al cărei director este și acum. Maestrul Mihail Ştefănescu a mai condus orchestra simfonică a Filarmonicii Piteşti și în anii trecuţi.

Citiți și: Povestea care a adus bucurie și magie în Pitești!

Născută în Bucureşti, într-o familie de artişti, soprana Irina Iordăchescu a absolvit Academia de Muzică din Bucureşti la clasa sopranei Maria Slătinaru Nistor şi la clasa de lied/oratoriu a baritonului Dan Iordăchescu. A interpretat în producţii de operă şi în concerte cu orchestre din Europa, Asia și America. A fost aplaudată pe scenele muzicale din Italia, Anglia, Austria, SUA, Spania, Bulgaria, Grecia, Rusia, Franţa, Belgia și Norvegia. A cântat în „Traviata”, „Rigoletto”, „Don Pasquale”, „Flautul fermecat”, „Văduva veselă” și „Elixirul dragostei”. A fost invitată să cânte alături de filarmonicile din ţară în 26 de lucrări vocal-simfonice și a fost solistă în concert cu orchestre din Germania, Luxemburg, Polonia, Turcia, Maroc, Israel, Bulgaria, Franţa, Spania, Armenia, Grecia și Rusia. A colaborat cu dirijori de talie internaţională în ţară şi în străinătate, cu regizori străini şi cu artişti de prestigiu. A încântat de nenumărate ori publicul prezent în sala de concert a Ateneului Român. Pe 19 decembrie va fi prezentă pentru prima oară pe scena Filarmonicii Piteşti.

HerasMed (555 x 222 px)
570 X 90 CAPRA 3