Pitești: Primăria și Poliția fac primul pas pentru rezolvarea haosului rutier din Nord
Pas important pentru deblocarea traficului din zona Nicolae Bălcescu – Mircea Eliade! Comisia de Circulație va analiza o soluție concretă.
Miercuri, 26 martie 2025, Comisia de Circulație din cadrul Primăriei Pitești se va întruni pentru a analiza mai multe puncte de pe ordinea de zi ce vizează traficul din municipiu.
La punctul 13 al ședinței, apare o propunere care vizează una dintre cele mai aglomerate și problematice intersecții din oraș: cea dintre bulevardul Nicolae Bălcescu și strada Mircea Eliade.
Este vorba despre montarea unor stâlpișori de delimitare a benzilor de circulație, o măsură propusă pentru a preveni schimbarea bruscă și neregulamentară a direcției de mers, din banda 2 către banda 3, pe direcția Centru – Bascov.
Conform explicației din documentul oficial, mulți șoferi schimbă banda în ultimul moment, ceea ce îngreunează traficul și generează ambuteiaje zilnice în intersecție.
O problemă semnalată de șoferi, în atenția autorităților
Zona respectivă a fost subiectul mai multor materiale publicate de ePitești.ro, în care șoferii au relatat dificultățile cu care se confruntă: trafic haotic, schimbări de bandă periculoase, încălcări ale regulilor de circulație și lipsa unor măsuri clare din partea autorităților.

Montarea stâlpișorilor este o soluție simplă, deja aplicată cu succes în alte zone din municipiu – de exemplu, pe Calea Craiovei în zona Mathaus, pe bulevardul Nicolae Bălcescu în dreptul Spitalului Județean, dar și în zona „Bălcescu Residence”.
În toate aceste cazuri, măsura a condus la fluidizarea traficului și la creșterea disciplinei rutiere.
Ce spun autoritățile/Pitești: Primăria și Poliția fac primul pas pentru rezolvarea haosului rutier din Nord

Pentru o opinie avizată, ePitești.ro a luat legătura cu Dănuț Dinu, consilier local PSD, fost ofițer al Poliției Rutiere Pitești și membru în Comisia de Circulație:
„Da, sunt perfect de acord. Am observat și eu, ca participant la trafic, că în zona respectivă se încalcă frecvent legislația. Nu spun că nu vor mai exista șoferi care să ignore regulile, dar cu siguranță vor fi mult mai puțini. Este aceeași situație ca la virajul spre Spitalul Județean, deci nu văd de ce Poliția nu ar fi de acord cu legalitatea propunerii. Mie mi se pare absolut legală și fezabilă.”
Ce urmează
Decizia privind această propunere va fi luată în cadrul ședinței Comisiei de Circulație de miercuri.
Montarea stâlpișorilor ar putea reprezenta un pas concret spre reducerea haosului din zonă și îmbunătățirea siguranței rutiere.
ePitești.ro va urmări îndeaproape subiectul și va reveni cu concluziile ședinței.
Așteptăm o decizie favorabilă din partea autorităților, în interesul tuturor participanților la trafic.














