Oficial/ISU Argeș rupe tăcerea: De fapt, de aici a început dezastrul!
Un incendiu de proporții a izbucnit luni seara, 18 august, la o clădire de birouri, Hidroconstrucția S.A, situată pe strada Depozitelor, nr. 20, din municipiul Pitești.
Flăcările au cuprins acoperișul imobilului și au pus în pericol întreaga construcție, însă intervenția promptă a pompierilor a reușit să limiteze dezastrul.
Apelul la 112 a fost făcut în jurul orei 19:00.
La fața locului s-au deplasat rapid șapte autospeciale de stingere, o autoscară de intervenție la înălțime, două ambulanțe SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Argeș.
Mai multe detalii pe marginea acestui subiect puteți (re)citi, AICI
Intervenție de cinci ore
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta violent la nivelul acoperișului, cu risc de extindere la întreaga clădire.
Pompierii au acționat simultan pentru stingerea focarelor și pentru protejarea încăperilor adiacente. După aproximativ cinci ore de luptă cu flăcările, incendiul a fost lichidat.
Militarii au reușit să salveze restul clădirii și două autoturisme parcate în apropiere.
Totuși, pagubele sunt considerabile: acoperișul a ars pe o suprafață de circa 950 de metri pătrați, iar izolația construcției pe aproximativ 500 de metri pătrați.
O persoană asistată medical
Un echipaj SMURD a acordat îngrijiri unei femei care a suferit un atac de panică în urma incidentului. După evaluare, nu a fost necesar transportul la spital.
Cauza probabilă
Potrivit pompierilor, incendiul ar fi izbucnit din cauza efectului termic produs de un cablu electric defect sau cu izolația deteriorată.
Recomandări pentru prevenirea incendiilor
Autoritățile atrag atenția asupra riscurilor majore generate de instalațiile electrice defecte și fac câteva recomandări pentru populație:
– nu folosiți cabluri, prize, întrerupătoare sau aparate electrice cu defecțiuni ori improvizații;
– nu înlocuiți siguranțele fuzibile calibrate cu liță;
– evitați suprasolicitarea instalației prin conectarea simultană a mai multor aparate;
– instalați detectoare de incendiu în locuințe, pentru o avertizare timpurie în caz de pericol.
Incendiul de pe strada Depozitelor rămâne un semnal de alarmă privind importanța întreținerii instalațiilor electrice și a măsurilor de prevenire, menite să protejeze atât bunurile materiale, cât și viețile omenești.




![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxKV-de-Summer_Sale_2026_epitesti.jpg)









![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKV-de-Summer_Sale_2026_epitesti.jpg)