Apariție surpriză a lui Tudor Pendiuc, după ieșirea din închisoare.
Dacă până acum fostul edil al Piteștiului a mai putut fi observat ca un simplu cetățean, pe stradă, făcându-și treburile cotidiene, în cursul zilei de ieri și-a făcut apariția chiar printre oficiali.
Pendiuc a fost prezent la Cercul Militar, împreună cu Gabriela Pendiuc, unde a avut loc adunarea festivă dedicată aniversării a 50 de ani de la înființarea Corului Veteranilor „Mihai Viteazu”, conform instituțiilestatului.ro.
La eveniment, Cristian Gentea, primarul Piteștiului, și Tudor Pendiuc, fostul primar al municipiului, s-au întâlnit și au fost surprinși stând de vorbă înainte de începerea festivității.
Actualul edil și Tudor Pendiuc, alături de soția acestuia, s-au salutat cu un „noroc!”, au zâmbit și au schimbat câteva vorbe.
Gentea chiar a precizat: „Mă bucur sincer să vă văd!”.
Moment rar la Pitești: Gentea și Pendiuc, față în față – ce și-au spus
În discuție, Gentea i-a spus lui Pendiuc, printre altele, și despre recepționarea creșei mari „Maria Teiuleanu”.
Gabriela Pendiuc chiar a completat dialogul, precizând că îi urmărește activitatea actualului primar pe Facebook: „Vă dau like-uri acolo, ați văzut, da?”.
Reamintim că, până la apariția de ieri, fostul edil a preferat să evite viața publică și să nu mai apară în spațiul mediatic.
Rămâne de văzut dacă această apariție ar putea însemna o nouă încercare a lui Pendiuc de a intra în viața politică.
Imagini: TikTok











