Incident grav în Costești, unde o femeie în vârstă de 86 de ani a fost victima unui furt comis chiar în timp ce se afla la coadă într-o farmacie.
Potrivit informațiilor transmise de Poliția Argeș, în data de 9 octombrie, în jurul orei 18:30, femeia a fost deposedată de portofel de către un bărbat necunoscut, care i l-a smuls din mână și a fugit într-o direcție necunoscută.
Sesizarea a fost primită imediat, iar polițiștii din Costești au început verificările în zona comiterii faptei.
În scurt timp, suspectul a fost depistat în apropierea spitalului din Costești, în baza semnalmentelor oferite de victimă și de martorii aflați la fața locului.
Groază la o farmacie din Argeș: Octogenară furată în timp ce stătea la coadă
Bărbatul, în vârstă de 41 de ani, este domiciliat în comuna Fărcașele, județul Olt, și a fost condus la sediul poliției pentru audieri.
În urma probatoriului administrat, individul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Prejudiciul, estimat la 600 de lei, a fost recuperat integral și restituit persoanei vătămate.
Ancheta este coordonată de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, pentru infracțiunea de furt.
Poliția Argeș reamintește că această etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, în cadrul căruia persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție, până la soluționarea definitivă a cauzei.
Foto: Descriptiv







![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/263x587pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)




