[236x587px]TârgDeJucării_epitesti

Haos pe autostradă: Un mastodont a rupt parapetul și a ajuns pe contrasens

Haos pe autostradă: Un mastodont a rupt parapetul și a ajuns pe contrasens

Traficul este serios afectat, în aceste momente, pe Autostrada A2, sens spre București.

Un accident rutier s-a produs în urmă cu puțin timp, pe Autostrada A2, la kilometrul 74+300 metri, în zona localității Dor Mărunt, județul Călărași.

IMM 930×122
New Profesional Consult-555×222

Potrivit Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române, țoferul unui autocamion care se deplasa pe sensul București – Constanța ar fi pierdut controlul direcției și a pătruns prin glisiera mediană pe sensul opus, unde a rămas imobilizat pe carosabil, blocând prima bandă și banda de urgență pe direcția spre Capitală.

Haos pe autostradă: Un mastodont a rupt parapetul și a ajuns pe contrasens

Din primele informații, nu s-au înregistrat victime, însă impactul a fost puternic, iar parapetul de separare a sensurilor de mers a fost grav avariat.

Circulația este restricționată și se desfășoară dirijat, pe a doua bandă a sensului către București.

Autoritățile estimează că traficul va fi reluat în condiții normale după ora 16:00, iar polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cauza exactă a producerii incidentului.

New Profesional Consult 570×90
263 X 587 CUMPANA 1