Accident grav în Argeș! Băiat de 17 ani, lovit în plin de o mașină
Un accident rutier s-a produs astăzi, în jurul orei 14:30, pe Drumul Județean 702, pe raza orașului Topoloveni.
Polițiștii rutieri au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la faptul că un tânăr a fost acroșat de un autoturism.
Pieton lovit în timp ce traversa neregulamentar
Potrivit verificărilor preliminare efectuate de polițiști, un bărbat de 35 de ani, din Priboieni, aflat la volanul unui autoturism care se deplasa din direcția Priboieni către Topoloveni, ar fi acroșat un pieton de 17 ani, din Beleți-Negrești.
Primele date arată că minorul s-ar fi angajat în traversarea străzii printr-un loc nepermis, moment în care a fost lovit în plin.
Victima, transportată de urgență la spital
Echipajul medical sosit la fața locului i-a acordat victimei primul ajutor, tânărul fiind transportat la spital în stare gravă.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero alcoolemie.
Ancheta este în desfășurare
Polițiștii din Topoloveni au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii accidentului.
Foto principal: descriptiv – arhivă












![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)

