Acești elevi ar putea învăța doar dimineața din 2026
O propunere legislativă recent avizată favorabil în Senat prevede ca elevii de clasa a VIII-a să participe exclusiv la cursuri în program de dimineață începând cu anul școlar 2026–2027, devansând termenul actual stabilit pentru 2030.
Proiectul de lege modifică Legea 198/2023 a învățământului preuniversitar și vine ca răspuns la faptul că mulți elevi din clasele terminale învață în schimbul II sau chiar III, uneori până la ora 20:00, ceea ce afectează sănătatea și performanțele lor școlare.
Acești elevi ar putea învăța doar dimineața din 2026
Inițiatorii propunerii susțin că randamentul cognitiv maxim al elevilor este atins dimineața, în special între orele 10:00 și 12:00, iar programul târziu crește stresul, oboseala și tulburările de somn.
Măsura este prezentată ca o modalitate de a respecta interesul superior al copilului și dreptul la educație în condiții egale.
Proiectul legislativ a primit raport de admitere cu amendamente minore, iar pentru a intra în vigoare trebuie să fie votat de Parlament, promulgat de președintele României și publicat în Monitorul Oficial, arată avocatnet.ro.












