New Profesional Consult 263×587

3 mașini de poliție, coliziune în lanț!

3 mașini de poliție, coliziune în lanț!

Un incident cel puțin ironic a avut loc vineri, 30 ianuarie, în municipiul Caransebeș, unde trei autospeciale de poliție au fost implicate într-un accident rutier neobișnuit.

New Profesional Consult 930 x 122
New Profesional Consult-555×222

Protagoniștii nu au fost șoferi obișnuiți, ci chiar trei polițiști aflați în misiune.

Potrivit primelor informații, cele trei autospeciale circulau în coloană și se deplasau din direcția Reșița, având semnalele luminoase și acustice pornite.

La un moment dat, prima mașină din coloană a oprit brusc pentru a acorda prioritate unui alt participant la trafic, deși, conform legislației rutiere, autospeciala avea prioritate de trecere.

Decizia neașteptată a primului șofer i-a luat prin surprindere pe colegii săi aflați la volanul celorlalte două mașini de poliție, care nu au mai reușit să frâneze la timp.

În urma impactului, cele trei autospeciale s-au ciocnit una de cealaltă.

Din fericire, accidentul nu s-a soldat cu victime, însă pagubele materiale sunt însemnate.

Ceea ce face situația și mai ironică este faptul că misiunea pentru care se deplasau polițiștii era participarea la un curs de conducere preventivă organizat chiar în Caransebeș.

[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
555×222 grota rece

3 mașini de poliție coliziune în lanț!

Sursa: observatornews.ro

570x90px https://hevy.ro/
New Profesional Consult 263×587