Update ora 12:50:
Pompierii de la Detașamentul Bradu au intervenit în cazul unui accident rutier produs pe Autostrada A1 zona km 76, pe sensul către București, în care sunt implicate două autotrenuri.
Accidentul nu s-a soldat cu victime, iar pompierii au asigurat măsuri specifice până la înlăturarea oricărui pericol, precizează ISU Argeș.
Știre inițială 11:57
Traficul rutier este serios afectat, în aceste momente, pe Autostrada A1, la kilometrul 75, pe sensul de mers Pitești – București.
Un accident rutier s-a produs, în urmă cu puțin timp, iar potrivit primelor informații de la fața locului, în eveniment ar fi implicate două ansambluri rutiere.
Din fericire, până la acest moment nu au fost raportate victime, însă vehiculele implicate au suferit avarii semnificative.
La fața locului intervin mai multe echipaje, care acționează pentru gestionarea situației.

Conform șoferilor aflați în zonă, circulația se desfășoară pe o singură bandă, iar în scurt timp s-au format coloane de mașini care se întind pe mai mulți kilometri.
Conducătorii auto sunt sfătuiți să circule cu prudență, să adapteze viteza la condițiile de drum și să țină cont de fenomenele meteo, care îngreunează traficul.








![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxCampanie-Fashion-Mai_epitesti.jpg)




