Raze X și inteligență artificială, arme împotriva contrabandei din Penitenciarul Mioveni
La Penitenciarul Mioveni, controalele au devenit mult mai stricte, iar introducerea obiectelor sau substanțelor interzise este tot mai greu de realizat, spun reprezentanții unității.
Aceștia precizează că siguranța rămâne prioritară, mai ales în contextul tentativelor repetate de a introduce telefoane, droguri sau alte bunuri ilegale.
Legea este clară: telefoanele mobile, cartelele SIM, dispozitivele de comunicare, alcoolul sau alte obiecte interzise reprezintă infracțiune, iar cei care încearcă să le introducă în penitenciar riscă până la trei ani de închisoare, inclusiv dacă tentativa eșuează.
În cazul drogurilor, pedepsele sunt mult mai dure, pentru că faptele comise în locuri de deținere sunt considerate agravante și pot duce la condamnări foarte mari.
Din acest an, la intrarea în Penitenciarul Mioveni este folosită o bandă de scanare cu raze X, bazată pe inteligență artificială, care analizează toate pachetele și obiectele trimise deținuților.

Echipamentul, achiziționat cu peste 266.000 de lei, permite verificări mult mai detaliate decât cele făcute până acum.
Doar în 2025, au fost controlate peste 4.500 de pachete și 4.100 de scrisori.
Rezultatele au apărut rapid: substanțe suspecte impregnate în corespondență, telefoane, dispozitive de stocare și alte obiecte ascunse au fost descoperite încă din primele zile de funcționare a sistemului.
Raze X și inteligență artificială, arme împotriva contrabandei din Penitenciarul Mioveni
Recent, polițiștii și angajații penitenciarului au descoperit o tentativă de introducere a trei telefoane mobile, încărcătoare, o baterie externă, cabluri și un cuțit, ascunse în pungi de detergent.

Cazul este cercetat penal.
Un alt dosar, care a ajuns deja la condamnări de aproape cinci ani de închisoare, vizează o tentativă de introducere de droguri și telefoane cu ajutorul unei drone, bunurile fiind destinate unui deținut din Penitenciarul Mioveni.
Reprezentanții unității spun că mesajul este simplu: controalele vor continua, iar orice încercare de a introduce obiecte sau substanțe interzise va fi tratată ferm.
Scopul nu este doar sancționarea, ci mai ales prevenirea unor situații care pot pune în pericol siguranța din penitenciar.

Foto: Facebook/Penitenciarul Mioveni


![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)













