263 x 587 eurial

Un nou val de frig în România! Când scăpăm de iarnă

Un nou val de frig

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță o schimbare importantă a vremii la începutul săptămânii viitoare, când un val de aer rece din Câmpia Rusă va pătrunde în România, aducând temperaturi scăzute și nopți geroase în mai multe regiuni.

Săptămâna 16 – 22 februarie 2026

IMM 930×122
555*222 supernova

Potrivit prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie, valorile termice vor fi mai coborâte decât cele normale în nord-estul țării, iar în rest se vor situa în jurul mediilor climatologice, conform libertatea.ro.

Vremea va deveni deosebit de rece, în special în Moldova, Transilvania și nordul Munteniei, unde nopțile și diminețile vor fi geroase. Temperaturile maxime vor varia între -5°C în nordul Moldovei și 6°C în Dealurile de Vest.

Cerul va fi temporar noros, cu precipitații în jumătatea de sud-est a țării și izolat în rest. Regimul pluviometric va fi excedentar la nivel național. Vântul va sufla slab până la moderat, cu intensificări în sud-est și la munte.

Un nou val de frig în România!

Începând din a doua parte a săptămânii, temperaturile vor crește treptat, mai ales în vest și sud-vest.

Săptămâna 23 februarie – 1 martie 2026

Temperaturile medii vor fi ușor sub normal în vest, nord și nord-est, iar în rest vor fi apropiate de cele specifice perioadei. Cantitățile de precipitații vor fi peste medie în toate regiunile.

Săptămâna 2 – 8 martie 2026

930×122 LA COCOS
555×222 grota rece

Temperatura medie a aerului va reveni la valori apropiate de normal în toată țara. Regimul pluviometric va fi, de asemenea, apropiat de cel obișnuit pentru începutul lunii martie.

Săptămâna 9 – 15 martie 2026

Meteorologii estimează temperaturi ușor peste media perioadei, la nivel național. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de normal în cea mai mare parte a țării.

Specialiștii recomandă atenție sporită în primele zile ale intervalului, când gerul și eventualele depuneri de polei pot crea condiții dificile de circulație.

570×90 MAIA
263×587 grota rece