263×587 grota rece

Cine este noul ministru al Educației – Este oficial, a fost semnat decretul de numire

Cine este noul ministru al Educației – Este oficial, a fost semnat decretul de numire

Mihai Dimian a depus astăzi, la ora 16:00, jurământul de învestitură în funcția de ministru al Educației, în cadrul unei ceremonii oficiale desfășurate la Palatul Cotroceni, în prezența președintelui Nicuşor Dan.

930×122 https://hevy.ro/
Eurial 555 x222

La eveniment a participat și premierul Ilie Bolojan, cel care a înaintat propunerea de numire către șeful statului.

Numirea lui Mihai Dimian vine după o perioadă de interimat la conducerea Ministerului Educației. Instituția a rămas fără ministru în urma demisiei lui Daniel David, la data de 22 decembrie 2025.

În lipsa unui succesor, premierul Bolojan a asigurat conducerea interimară timp de 45 de zile, începând cu jumătatea lunii ianuarie.

Parcurs academic și profesional

În vârstă de 51 de ani, Mihai Dimian are o solidă pregătire academică în domeniul științelor exacte.

Este licențiat în matematică (1993–1997) și în fizică (1997–2001) la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași.

Ulterior, și-a continuat studiile în Statele Unite, obținând un doctorat în inginerie electrică în perioada 2001–2005, în statul Maryland.

Între 2005 și 2006 a fost cercetător asociat la Institutul Max Planck pentru Matematici Aplicate, unde a desfășurat activități de cercetare în domeniul modelării multi-scale și al fenomenelor asistate de zgomot.

[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
fngcimm BANNER_IULIE 555×222

Până în 2016, Dimian a predat la Universitatea Howard, după care s-a întors în România.

A devenit profesor în 2012 la Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava, instituție pe care o conduce în calitate de rector din 2025.

Rămâne de văzut care vor fi prioritățile noului ministru și cum va gestiona provocările majore ale sistemului de învățământ din România.

Cine este noul ministru al Educației – Este oficial, a fost semnat decretul de numire

Sursa: observatornews.ro

Foto: HotNews.ro

New Profesional Consult 570×90
263×587 grota rece