263×587 MAIA

Urmărire în Pitești: șofer beat și cu permisul suspendat. Un mort și un copil de 6 ani grav rănit

Urmărire în Pitești: șofer beat și cu permisul suspendat. Un mort și un copil de 6 ani grav rănit

Un accident rutier mortal s-a produs ieri seară, în jurul orei 21:00, pe strada Calea Drăgășani, din cartierul Trivale, din Pitești.

Eurial 930 x 122 eurial
555×222 grota rece

Mai multe detalii puteți (re) citi AICI și AICI.

În urma impactului dintre două autoturisme, un BMW și o Dacia Sandero,  un bărbat de 68 de ani și-a pierdut viața, iar alte trei persoane au fost transportate de urgență la spital.

Accident mortal, Trivale, Pitești

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, înainte de producerea accidentului, oamenii legii din cadrul Secției 3 Poliție Pitești au observat autoturismul condus de un tânăr de 20 de ani din Albota pe strada Nicolae Dobrin și i-au făcut semnal regulamentar de oprire.

Șoferul nu s-a conformat însă indicațiilor și și-a continuat deplasarea către strada Smeurei, unde a virat la stânga.

Polițiștii au pornit imediat în urmărirea autoturismului.

Conform surselor ePitești, ar fi vorba despre un tânăr identificat cu inițialele G.A.

930×122 LA COCOS
555*222 supernova

Potrivit acelorași surse, înainte de producerea accidentului acesta ar fi fost urmărit de poliție în zona stadionului din Pitești, informația fiind susținută și de o filmare realizată cu o cameră de bord și distribuită ulterior pe un grup de informare din trafic.

La scurt timp, tânărul ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ar fi pătruns pe sensul opus și a intrat în coliziune cu o mașină condusă de un bărbat de 68 de ani din Ștefănești.

În urma impactului violent, șoferul de 68 de ani a fost declarat decedat de echipajele medicale ajunse la fața locului.

Alte trei persoane aflate în autoturismul acestuia — un copil de 6 ani și două femei de 43 și 65 de ani, toate din Ștefănești — au fost rănite și transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

Primele două victime se află în stare gravă.

După producerea accidentului, tânărul care ar fi provocat tragedia ar fi încercat să fugă de la locul evenimentului.

930×122 https://hevy.ro/
Eurial 555 x222

Acesta a fost însă prins de trei polițiști aflați în timpul liber, care au intervenit pentru a acorda sprijin victimelor.

Împreună cu polițiștii care îl urmăreau, au reușit să îl imobilizeze.

Verificările efectuate de polițiști au arătat că, la momentul producerii accidentului, tânărul figura cu dreptul de a conduce suspendat.

Testarea cu aparatul etilotest a indicat o alcoolemie de peste 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, însă acesta a refuzat recoltarea probelor biologice.

Potrivit surselor ePitești, valoarea indicată de aparatul etilotest ar fi fost 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, tânărul era cunoscut pentru abateri rutiere repetate, în special pentru depășirea limitelor de viteză, permisul fiindu-i suspendat de mai multe ori în perioada 2024 – prezent.

În luna octombrie 2025, acesta fusese depistat conducând deși avea permisul suspendat, fiind întocmit atunci un dosar penal.

930X122 MAIA
https://hevy.ro/ 555x222px

În acest caz, polițiștii rutieri au întocmit un dosar penal pentru conducere cu dreptul de a conduce suspendat, părăsirea locului accidentului, refuz de recoltare probe biologice, ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.

Urmărire în Pitești: șofer beat și cu permisul suspendat. Un mort și un copil de 6 ani grav rănit

570×90 LA COCOS
263×587.jpg La COCOS