Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă în intervalul 12 mai, ora 10:00 – 12 mai, ora 22:00, pentru mai multe regiuni din țară.
Potrivit meteorologilor, în Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Transilvaniei și Moldovei, dar și în zonele montane, vremea va deveni instabilă și sunt așteptate ploi torențiale, vijelii, grindină și descărcări electrice.

Grindina a lovit deja în forță, furtunile au măturat localități din Vâlcea, Argeș și Gorj, iar cerul s-a întunecat spectaculos încă de la primele ore ale dimineții, pe fondul avertizărilor de vreme severă emise de meteorologi, conform Meteoplus.
Cum va fi vremea astăzi
Potrivit prognozei ANM pentru ziua de astăzi, vremea se va răci în cea mai mare parte a țării, iar temperaturile vor ajunge în jurul valorilor normale pentru această perioadă.

Cerul va avea înnorări temporar accentuate și sunt anunțate averse în toate regiunile, local însoțite de descărcări electrice și, izolat, grindină.
Pe alocuri, cantitățile de apă pot ajunge la 15–25 l/mp, iar izolat pot depăși 30–40 l/mp, scrie Meteoplus.
Totodată, vântul va avea intensificări temporare în cea mai mare parte a teritoriului, cu viteze mai mari la munte, dar și în sudul și sud-vestul țării, unde sunt așteptate rafale de 50–70 km/h. Pe suprafețe restrânse pot apărea și vijelii.
Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 16 și 25 de grade Celsius.

Vânt puternic și cantități însemnate de apă
ANM anunță că vântul va avea intensificări temporare, iar pe alocuri se vor semnala vijelii, cu rafale de 50–60 km/h, care izolat pot ajunge chiar la 70–90 km/h.
Totodată, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, sunt așteptate cantități de apă de 15–20 l/mp, iar izolat acestea pot depăși 30–40 l/mp. Fenomenele vor fi însoțite, pe alocuri, și de grindină.

Vremea se răcește puternic, iar la munte poate ninge
În același timp, meteorologii au emis și o informare de răcire accentuată a vremii, valabilă în intervalul 12 mai, ora 10:00 – 14 mai, ora 10:00.
De marți, temperaturile vor începe să scadă mai întâi în vestul și nord-vestul țării, apoi și în celelalte regiuni, astfel că vremea va deveni mai rece decât în mod normal pentru această perioadă.
La munte, în zonele înalte, în special pe creste, precipitațiile ar putea fi și sub formă de lapoviță și ninsoare.
Meteorologii recomandă prudență, în special în intervalele cu fenomene meteo intense.






![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxCampanie-Fashion-Mai_epitesti.jpg)









