Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs astăzi în comuna Negrași, intervenția salvatorilor fiind solicitată prin apel la numărul unic de urgență 112.
La fața locului au fost mobilizate două echipaje de pompieri, alături de o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ), pentru acordarea asistenței medicale și asigurarea măsurilor de siguranță.
În urma impactului, trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Acestea au fost preluate de echipajele SMURD și SAJ, care le-au evaluat la locul accidentului și le-au acordat primul ajutor.
Potrivit informațiilor transmise de reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș, două dintre victime au fost transportate ulterior la spital pentru investigații suplimentare și îngrijiri de specialitate.
Deocamdată, nu au fost comunicate informații privind starea acestora.
Pe lângă intervenția medicală, pompierii au luat și măsurile specifice pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu, având în vedere riscurile existente în astfel de situații.
Polițiștii urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs accidentul rutier.
Accident grav, cu victime, în Argeș: Doi oameni au ajuns la spital
Foto: ISU Argeș


![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)








