263 X 587 CUMPANA 1

Tragedie! Un copil de 8 ani a murit înecat sub ochii fraților săi!

O tragedie cutremurătoare a avut loc astăzi, în comuna Zăbrani, satul Neudorf din județul Arad, unde un copil în vârstă de 8 ani și-a pierdut viața după ce s-a înecat într-o baltă părăsită.

Băiețelul se afla împreună cu cei doi frați ai săi, de 11 și 19 ani, când s-a produs nenorocirea.

Eurial 930 x 122 eurial
fngcimm BANNER_IULIE 555×222

Potrivit informațiilor preliminare, cei trei frați au ajuns în zonă cu bicicletele pentru a-și petrece timpul liber.

La un moment dat, au intrat în apă, deși niciunul dintre ei nu știa să înoate.

Deși în apropierea malului adâncimea era redusă, în interiorul bălții fundul coboară brusc, ajungând la aproximativ 6-7 metri.

A fost tras în adâncuri

Martorii spun că băiatul de 8 ani s-a îndepărtat de mal, iar la un moment dat a dispărut sub apă.

Frații săi au asistat neputincioși la scenele dramatice și au alertat autoritățile.

La fața locului au fost mobilizate echipaje de intervenție, inclusiv pompieri, paramedici și scafandri.

Salvatorii au început imediat căutările în apă, iar după mai multe minute de operațiuni l-au găsit pe copil și l-au adus la suprafață.

930 x122 grota rece
Eurial 555 x222

Eforturile de resuscitare au fost zadarnice

Băiețelul a fost scos din apă în stare de inconștiență, iar echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare.

În ciuda tuturor eforturilor depuse de salvatori, copilul nu a mai putut fi salvat, fiind declarat decedat la locul intervenției.

Avertismentul autorităților

Autoritățile atrag atenția asupra pericolelor reprezentate de bălțile și lacurile formate în urma exploatărilor de balast sau a altor activități industriale abandonate.

Aceste zone pot părea sigure la suprafață, însă ascund adâncimi mari, praguri abrupte și maluri instabile, care pot transforma o simplă ieșire la apă într-o tragedie.

Evenimentul din Neudorf readuce în atenție necesitatea supravegherii copiilor în apropierea apelor și respectarea măsurilor de siguranță, mai ales în zonele neamenajate pentru înot.

Tragedie! Un copil de 8 ani a murit înecat sub ochii fraților săi!

Sursa: observatornews.ro

Foto: descriptiv/arhivă ePitești

930X122 MAIA
https://hevy.ro/ 555x222px
New Profesional Consult 570×90
263×587.jpg La COCOS