New Profesional Consult 263×587

Impact devastator între două TIR-uri: Șofer de 39 de ani mort, alte două victime la spital

Impact frontal devastator între două TIR-uri: Șofer de 39 de ani mort, alte două victime la spital

Un grav accident rutier s-a produs miercuri dimineață pe DN6, în județul Caraș-Severin, după ce două TIR-uri s-au ciocnit frontal în afara localității Jupa.

În urma impactului, un bărbat și-a pierdut viața, iar alte două persoane au fost rănite, conform impact.ro.

930X122 MAIA
555×222 LA COCOS

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin, accidentul a avut loc în jurul orei 07:00, la kilometrul 461+200 al DN6.

A intrat pe contrasens

Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că un TIR condus de un bărbat în vârstă de 39 de ani ar fi pătruns pe sensul opus de circulație, unde a intrat în coliziune cu un alt autocamion, condus de un cetățean uzbec.

Impactul a fost extrem de violent. Șoferul de 39 de ani a suferit răni incompatibile cu viața și a fost declarat decedat, mai notează sursa citată.

Două persoane au fost transportate la spital

În cel de-al doilea TIR se aflau două persoane, șoferul și un pasager. Ambii au fost răniți și au primit îngrijiri medicale la fața locului, fiind ulterior transportați la spital pentru investigații și tratament de specialitate.

„În urma accidentului au rezultat trei victime, toate neîncarcerate. Două dintre acestea, conștiente, au primit îngrijiri medicale la fața locului și au fost transportate la spital. Din nefericire, cea de-a treia persoană prezenta leziuni incompatibile cu viața”, au transmis reprezentanții ISU Caraș-Severin.

Traficul rutier a fost blocat pe ambele sensuri de circulație, iar polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs tragedia.

Impact devastator între două TIR-uri: Șofer de 39 de ani mort, alte două victime la spital

930×122 LA COCOS
New Profesional Consult-555×222
Imagini: Facebook/Loga N Yonuț

New Profesional Consult 570×90
263 x 587 eurial