Președintele interimar al PNL Argeș, senatorul Mihai Coteț, a avut prima întâlnire informală cu echipa județeană a partidului, discuțiile fiind axate pe procesul de reorganizare a filialei și pe direcția pe care organizația liberală o va urma în perioada următoare.
În cadrul întâlnirii, participanții au analizat situația actuală a organizației și au discutat despre pașii necesari pentru consolidarea PNL Argeș.

Potrivit conducerii interimare, accentul a fost pus pe dialog, colaborare și identificarea unor soluții pentru revitalizarea filialei, fără a insista asupra disputelor din trecut.
Unul dintre subiectele centrale a vizat atragerea de noi membri, în special tineri, profesioniști și antreprenori interesați să se implice în viața publică și în dezvoltarea județului Argeș.

Totodată, reprezentanții organizației au apreciat că perioada următoare oferă PNL oportunitatea de a reconstrui o filială competitivă, capabilă să obțină un rezultat important la viitoarele alegeri, într-un județ cu o tradiție liberală puternică.

Președintele interimar Mihai Coteț a declarat că obiectivul său este refacerea organizației pe baza meritului, responsabilității și respectului reciproc.
„Nu mă interesează cine cu cine a fost ieri. Mă interesează cine este dispus să pună umărul de mâine. Cred într-un PNL Argeș construit pe merit, respect și responsabilitate, în care implicarea și rezultatele să conteze mai mult decât apartenența la un grup sau altul”, a afirmat Mihai Coteț.
Acesta a precizat că în ultimele zile a primit mesaje din partea unor argeșeni interesați să se alăture Partidului Național Liberal, considerând acest lucru un semnal că organizația poate începe un nou capitol.
La final, liderul interimar al PNL Argeș a subliniat că își dorește ca filiala să valorifice tradiția liberală a județului și să devină o organizație puternică, pregătită pentru provocările electorale viitoare.
‘‘Argeșul este județul Brătienilor. Cred că avem șansa de a construi aici organizația pe care argeșenii o așteaptă și care să obțină, la următoarele alegeri, rezultatul pe care PNL îl merită”, a mai declarat președintele interimar al PNL Argeș, Mihai Coteț.




![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)






