Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă miercuri, 1 iulie, iar județul Argeș se află printre zonele vizate.
Vremea extremă vine după noaptea în care furtunile au produs pagube importante în mai multe județe ale țării, inclusiv în București.
Potrivit meteorologilor, pe parcursul zilei sunt așteptate averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și, izolat, căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă pot fi însemnate.
Vreme instabilă după canicula extremă
Avertizarea vine după episodul de caniculă severă care a afectat mare parte din țară și după furtunile puternice produse în noaptea de marți spre miercuri în mai multe județe.

Pe harta publicată de ANM, județul Argeș este inclus în zona marcată cu cod galben, alături de alte județe din sudul și sud-vestul României.
Recomandările autorităților
Specialiștii recomandă populației să evite deplasările în timpul manifestării fenomenelor meteo severe, să nu se adăpostească sub copaci sau în apropierea stâlpilor de electricitate și să urmărească actualizările transmise de autorități.
Șoferii sunt sfătuiți să adapteze viteza la condițiile de drum, deoarece ploile torențiale pot reduce vizibilitatea și pot provoca acumulări de apă pe carosabil.
Potrivit ANM, vremea va rămâne instabilă în numeroase regiuni ale țării și în perioada următoare.
După prăpăd, noi alerte meteo! Urmează ore critice în Argeș și în țară
Foto: Descriptiv
Sursă: știripesurse.ro











![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKV-de-Summer_Sale_2026_epitesti.jpg)

