New Profesional Consult 263×587

Incident pe A1: Muncitori, grav răniți

Incident pe A1: Muncitori, grav răniți

Incident pe A1: Muncitori , grav răniți

Un grav accident de muncă s-a produs marți, 7 iulie, pe șantierul Autostrăzii A1 Sibiu–Pitești, în zona localității Boița.

New Profesional Consult 930 x 122
Posada Curtea de Arges 555×222

Doi muncitori au fost răniți după ce bucăți de rocă și material desprinse din plafonul unui tunel aflat în construcție s-au prăbușit peste ei.

Potrivit primelor informații furnizate de autorități, victimele sunt doi cetățeni străini, în vârstă de 21 și 50 de ani, care efectuau lucrări în interiorul tunelului în momentul producerii incidentului.

La fața locului au intervenit echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență, ambulanțe și polițiști, iar cei doi muncitori au primit îngrijiri medicale înainte de a fi transportați la spital.

Anchetă pentru stabilirea cauzelor accidentului

Medicii au constatat că ambii muncitori au suferit traumatisme la coloană și la membre, însă au fost găsiți conștienți în momentul intervenției salvatorilor.

Ei au fost transportați la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Sibiu pentru investigații și tratament.

Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul de muncă. În paralel, și Inspectoratul Teritorial de Muncă va verifica dacă au fost respectate normele privind securitatea și sănătatea în muncă pe șantier.

Incidentul s-a produs pe secțiunea Boița–Cornetu a Autostrăzii Sibiu–Pitești, una dintre cele mai dificile din punct de vedere tehnic, unde sunt executate numeroase tuneluri și viaducte.

930X122 MAIA
fngcimm BANNER_IULIE 555×222

Ancheta autorităților urmează să stabilească dacă desprinderea rocilor a fost cauzată de condițiile geologice sau de alți factori.

Sursa: oficiuldestiri.ro

Foto: descriptiv

Incident pe A1: Muncitori, grav răniți

[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
263 x 587 eurial