Primăria Pitești face angajări!
Primăria Municipiului Pitești a anunțat organizarea unui concurs de recrutare pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a trei funcții publice de execuție vacante în cadrul Direcției Tehnice – Serviciul Investiții.
Este vorba despre două posturi de inspector, clasa I, grad profesional superior, și un post de inspector, clasa I, grad profesional principal.
Concursul se va desfășura la sediul Primăriei Pitești, iar proba scrisă este programată pentru data de 13 august 2026, ora 11:00. Interviul va avea loc în termen de cel mult opt zile lucrătoare după susținerea probei scrise.
Pentru cele două posturi de inspector superior sunt necesare:
studii universitare în domeniul ingineriei civile, instalațiilor, mecanice sau industriale;
competențe IT de bază;
minimum 7 ani vechime în specialitatea studiilor.
Primăria Pitești face angajări!
Pentru postul de inspector principal sunt necesare:
studii universitare în domeniul științelor economice;
competențe IT de bază;
minimum 5 ani vechime în specialitate.
Toți candidații trebuie să îndeplinească și condițiile generale prevăzute de Codul administrativ privind ocuparea funcțiilor publice.
Dosarele se depun până pe 3 august
Cei interesați își pot depune dosarele în perioada 14 iulie – 3 august 2026, personal la sediul Primăriei Pitești, prin curier sau în format electronic, la adresa primaria@primariapitesti.ro.
Primăria Pitești face angajări!
Noii angajați vor avea responsabilități importante în derularea investițiilor publice ale municipiului, printre care:
gestionarea documentațiilor tehnico-economice;
urmărirea contractelor de proiectare, lucrări și dotări;
participarea la procedurile de achiziții publice;
verificarea și recepția investițiilor;
monitorizarea perioadelor de garanție ale lucrărilor;
întocmirea documentațiilor și rapoartelor necesare implementării proiectelor.
Persoanele interesate pot consulta bibliografia, tematica de concurs și toate condițiile de participare pe site-ul Primăriei Municipiului Pitești.












