imm 263×587

Urgență în Popa Șapcă, Pitești! O persoană nu a putut fi contactată!

Urgență în Popa Șapcă, Pitești! O persoană nu a putut fi contactată!

Urgență în Popa Șapcă, Pitești! O persoană nu a putut fi contactată!

Intervenție a echipajelor de urgență, în această seară, pe strada Sfânta Vineri din Pitești, la intersecția cu strada Constantin Brâncoveanu. Un bărbat în vârstă de 64 de ani a fost găsit căzut în locuință, fiind necesară intervenția salvatorilor.

930X122 MAIA
555*222 supernova

La fața locului au ajuns pompierii, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS), un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ), precum și polițiștii.

Pompierii au deblocat ușa și i-au acordat primul ajutor

Pompierii au intervenit pentru deblocarea ușii locuinței, astfel încât să poată ajunge la bărbat. Până la sosirea echipajului SAJ, salvatorii i-au acordat primul ajutor calificat.

Bărbatul, în vârstă de 64 de ani, era conștient și cooperant în momentul intervenției. Ulterior, acesta a fost preluat de echipajul Serviciului de Ambulanță Județean pentru evaluare și îngrijiri medicale și transport la spital.

Poliția a fost prezentă la intervenție

Echipajul de poliție a ajuns, de asemenea, la adresa indicată, în zona intersecției străzilor Sfânta Vineri și Constantin Brâncoveanu din Pitești.

Intervenția s-a desfășurat în cursul acestei seri, după ce a fost semnalată situația bărbatului aflat în locuință.

Deocamdată, nu sunt cunoscute împrejurările exacte în care acesta a căzut și nici cauza care a dus la producerea incidentului.

New Profesional Consult 930 x 122
555×222 LA COCOS

Urgență în Popa Șapcă, Pitești! O persoană nu a putut fi contactată!

[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
imm 263×587
Descarcă acum aplicația oficială ePitesti.ro
Descarcă de pe Google Play Descarcă de pe App Store