Update ora 21:52
,,Pe parcursul misiunii de stingere a incendiului, persoanele aflate la fața locului au manifestat un comportament agresiv atât față de forțele de intervenție, cât și față de autospeciala de stingere.
În urma incidentului, unul dintre colegii noștri a fost rănit, fiind asistat medical de un echipaj SMURD și transportat la spital pentru investigații de specialitat.”, a transmis ISU Argeș.
Știre inițială ora 21:38
O solicitare de stingere a unui foc s-ar fi transformat într-un scandal de proporții, în această seară, în zona Zăvoi din Ștefănești.
La fața locului au intervenit mai multe echipaje de poliție, jandarmi și luptători ai trupelor speciale.
Pompierii ar fi fost întâmpinați cu agresivitate
Potrivit primelor informații de la fața locului, mai multe persoane ar fi aprins un foc, cel mai probabil în contextul tradiției Focului lui Sumedru.
Cineva ar fi sunat la 112, solicitând intervenția pompierilor pentru stingerea acestuia:
,,Un echipaj de pompieri de la Detașamentul Pitesti a fost solicitat să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit în orașul Ștefănești, strada Sticlelor.”, a transmis ISU Argeș în urmă cu puțin timp.
Situația ar fi degenerat rapid după sosirea salvatorilor.
Conform surselor publicației online ePitești.ro, persoanele aflate la fața locului ar fi devenit agresive, iar intervenția s-ar fi transformat într-un conflict de amploare.
Un pompier ar fi fost rănit, iar o autospecială de intervenție ar fi fost avariată. Aceste informații nu au fost confirmate oficial până la acest moment.

Poliție, jandarmi și mascați, la fața locului
În zonă au ajuns numeroase echipaje de poliție și jandarmi, alături de luptători ai trupelor speciale, pentru gestionarea situației.
Din imaginile surprinse la fața locului se observă că cel puțin două persoane ar fi fost imobilizate și încătușate.
Până la această oră, nu există informații oficiale complete privind împrejurările exacte în care a izbucnit conflictul, numărul persoanelor implicate sau eventualele măsuri legale dispuse.
Vom reveni cu detalii pe măsură ce autoritățile vor transmite informații oficiale.













