Un accident rutier grav, în care au fost implicate două autotrenuri, un microbuz și un autoturism s-a produs joi seară, 29 octombrie 2026, pe autostrada A1 Timișoara – Lugoj, în apropierea localității Belinț.
În urma coliziunii, trei persoane au fost rănite și transportate la spital.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Timiș, accidentul ar fi fost provocat de șoferul unui microbuz, care nu ar fi păstrat o distanță suficientă față de autoturismul aflat în fața sa, condus de o femeie.
În urma impactului, autoturismul a fost proiectat într-o autobasculantă, la volanul căreia se afla un bărbat.
Ulterior, microbuzul a fost proiectat într-un TIR, potrivit primelor verificări efectuate de polițiștii Biroului Autostrăzi.
Trei persoane au fost transportate la spital
În urma accidentului, au avut nevoie de îngrijiri medicale șoferul microbuzului, conducătoarea autoturismului și un pasager din aceeași mașină.
Toate cele trei persoane au fost transportate la spital pentru investigații și tratament de specialitate.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, urmând să stabilească toate împrejurările în care s-a produs accidentul.
Traficul, afectat în urma coliziunii
Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara au anunțat că reluarea circulației rutiere era estimată în jurul orei 22:00, în funcție de intervențiile desfășurate la fața locului și de îndepărtarea vehiculelor implicate în accident.
Accident grav, în lanț pe A1! Trei persoane de urgență la spital
Sursa: stiripesurse.ro
Foto: descriptiv










![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxHalloween-24-Oct_epitesti.jpg)


