Percheziții în Olt și Dolj! Anchetă de amploare privind furturi de cupru
Operațiune de amploare în județele Olt și Dolj, într-un dosar internațional de furt de cupru. Polițiștii au făcut 11 percheziții domiciliare, după ce anchetatorii au stabilit că mai multe persoane ar fi sustras cantități importante de cupru din societăți comerciale din șapte state europene. Prejudiciul estimat se ridică la aproximativ 350.000 de euro.
11 percheziții în Olt și Dolj
Acțiunea a avut loc pe 29 octombrie, în baza unui ordin european de anchetă emis de Parchetul Korneuburg din Austria. Descinderile au vizat locuințele a șase tineri, cu vârste între 21 și 33 de ani, din Slatina, comuna Iancu Jianu și comuna Malu Mare.
Potrivit anchetatorilor, în perioada februarie-iulie 2026, aceștia ar fi furat prin efracție cupru de la mai multe firme. Pentru transportul bunurilor ar fi folosit inclusiv autoturisme furate.
Furturi în șapte state europene
Ancheta indică faptul că activitatea nu s-ar fi limitat la Austria. Suspecții ar fi acționat și în Franța, Belgia, Țările de Jos, Germania, Elveția, Cehia și Slovacia.
În urma cercetărilor, autoritățile austriece au emis trei mandate europene de arestare, pe numele unor bărbați de 21, 29 și 33 de ani.
Doi dintre aceștia au fost depistați și urmează să fie prezentați în fața judecătorilor Curții de Apel Craiova. Al treilea nu a fost găsit, urmând să fie demarate procedurile pentru darea sa în urmărire.
Polițiștii au ridicat mai multe probe în urma perchezițiilor, iar cercetările continuă. Persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Sursa: stiripesurse.ro
Foto: descriptiv











