Un sens giratoriu permanent ar putea fi amenajat pe DN7, în zona Podului peste Râul Doamnei și a intersecției cu strada Cavalerului, pentru fluidizarea traficului dintre Ștefănești și Pitești.
Anunțul a fost făcut de primarul orașului Ștefănești, Nicolae Velcea, pe pagina sa oficială de Facebook.
Edilul a transmis că a solicitat oficial Direcției Regionale de Drumuri și Poduri București și Secției de Drumuri Naționale Pitești să analizeze posibilitatea menținerii permanente a sensului giratoriu provizoriu, amenajat odată cu începerea lucrărilor de reabilitare a podului.
Potrivit primarului, circulația în această zonă reprezintă de mult timp o problemă pentru șoferii care tranzitează zilnic DN7, iar sensul giratoriu provizoriu ar fi demonstrat că această soluție poate contribui la reducerea aglomerației.

Propunerea vizează amenajarea sensului giratoriu pe DN7, înainte de intersecția cu strada Cavalerului, conform schiței prezentate de edil.
Nicolae Velcea a mai precizat că vor fi continuate demersurile pentru obținerea avizelor necesare, astfel încât soluția propusă să poată fi pusă în practică.
Deocamdată, propunerea se află în etapa solicitării de analiză, iar amenajarea permanentă depinde de aprobările instituțiilor competente.
Schimbare importantă pe DN7, între Pitești și Ștefănești! Se pregătește un nou sens giratoriu permanent
Foto principal: Descriptiv
Foto articol: Facebook/Nicolae Velcea
- Restricții pe Valea Oltului, pe DN7: se montează plase de protecție pe versanți
- Restricții pe DN7 Valea Oltului, prelungite până la 15 noiembrie 2026. Cine nu mai poate circula
- CNAIR schimbă regulile pentru șoferi! Apare „covorul roșu” la intrarea în localități. Cum funcționează noul sistem și ce zone sunt vizate


![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxBlack-Friday_epitesti.jpg)







![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxBlack-Friday_epitesti.jpg)


