Accident pe DN73, la Mărăcineni: Poliția Argeș transmite date oficiale
Un accident rutier s-a produs sâmbătă, 7 noiembrie, pe DN 73, în comuna Mărăcineni.
Amănunte, AICI.
Două autoturisme au fost implicate în coliziune, iar în urma impactului o femeie în vârstă de 35 de ani a suferit leziuni ușoare.
Cum s-a produs accidentul
Potrivit primelor verificări efectuate de polițiștii Serviciului Rutier Argeș, o femeie de 35 de ani, din Pitești, conducea un autoturism pe strada Lotași din Mărăcineni. La pătrunderea pe DN 73, în împrejurări care urmează să fie stabilite, posibil pe fondul neacordării de prioritate, aceasta a intrat în coliziune cu o mașină condusă de un bărbat de 80 de ani, tot din Pitești.
Acesta circula pe DN 73, din direcția Pitești către Mioveni.
Șoferii nu consumaseră alcool
În urma accidentului, femeia de 35 de ani a fost rănită ușor. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au indicat că niciunul nu consumase alcool.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.
Foto: descriptiv





