930 x122 grota rece

meteorologi

ploi-si-vant

REVIN PLOILE. VEZI CUM VA FI VREMEA ÎN URMĂTOARELE ZILE!

Meteorologii informează că în următoarele zile vremea va continua să se încălzească, dar că se vor întruni din nou condiţiile de apariţie a ploilor.

Citiți și: Cum va fi vremea în vacanța de Paști

Astfel, în intervalul 14-15 aprilie (de la ora 9 la ora 9) vremea se va încălzi. Cerul va fi variabil şi doar izolat vor exista condiţii pentru ploi slabe. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17 şi 21 de grade Celsius, iar cele minime, între 3 şi 7 grade.

În ceea ce priveşte intervalul 15-16 aprilie (de la ora 9 la ora 9), cerul va prezenta înnorări şi, în special în a doua parte a intervalului, local va ploua. Vor fi mai ales averse, posibil însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla cu unele intensificări. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 13 şi 21 de grade Celsius, iar cele minime, între 3 şi 7 grade. La munte vremea se va răci. Cerul va avea înnorări şi local vor cădea precipitaţii mixte.

Citiți și: Meteorologii anunță vreme severă. Zonele afectate de fenomenele extreme

555 X 222 POSADA 2

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 CAPRA 3